Stup multietajat Langstroth modificat, cu corpuri pentru 12 rame de 1/2
Stup multietajat Langstroth modificat, cu corpuri pentru 12 rame de 1/2
Stupul multietajat redus (MER) este un sistem multietajat Langstroth modificat, format din corpuri identice suprapuse vertical ca niște sertare:
- soclul (fundul) stupului care poate fi plin, detașabil, antivarroa (cu sită pentru ventilație) sau tip ”pivniță” (înlocuit uneori cu o structură combinată formată dintr-un soclu antivarroa și un cat cu grătar pentru ventilație).
- corpurile (caturile) care, în sistemul standard, sunt de aceeași mărime. Dar, spre deosebire de un stup Langstroth tipic care folosește 2-3 corpuri cu rame 3/4 pentru cuib și alte corpuri suplimentare, de aceeași dimensiune, pentru recolta de miere, la stupul multietajat redus se folosesc exclusiv corpuri de mică înălțime (1/2), al cărui număr poate ajunge până la 5 - 6 sau chiar mai mult, în funcție de sezon, puterea familiei de albine și de abundența culesului.
- podisorul, realizat sub diferite forme: simplu, reversibil, podișor pentru hrănitor cu fantă sau pentru hrănitor rotund/disc regulator.
- capacul care protejează stupul de intemperii, de obicei învelit în tablă și prevăzut sau nu cu aerisiri laterale sau frontale, și care poate fi confecționat în mai multe variante - telescopic, tip clopot, cu streașină, cu acoperiș în două ape sau într-o singură pantă
Principalele avantaje ale stupului multietajat redus derivă din cele ale stupului Langstroth:
- standardizarea componentelor, toate fiind interschimbabile: o ramă din corpul de jos poate fi mutată în cel de sus sau invers fără nicio problemă.
- modularitatea: stupul crește odată cu familia. Dacă este cules abundent, pur și simplu se mai adaugă un corp deasupra.
- eficiența în extracție: deoarece toate ramele au aceeași mărime, procesul de centrifugare este mult mai rapid și mai simplu de organizat.
- inversarea corpurilor: este o tehnică specifică prin care apicultorul schimbă locul corpului de jos cu cel de sus primăvara. Aceasta păcălește instinctul albinelor, stimulând regina să ouă mai mult și prevenind roirea.
La acestea se adaugă și alte câteva avantaje specifice, precum:
- efortul fizic mai redus (un corp MER plin cu miere cântărește aproximativ 14 - 16 kg, spre deosebire de cele 25 - 30 kg ale unui corp Langstroth standard sau Dadant.
- posibilitatea de a obține miere de calitate ”sortimentară” (extragerea de miere pură, dintr-un anumit sortiment, chiar și atunci când perioada de înflorire este scurtă).
- iernarea în ”clopot” etc.
Stupul MER este considerat de mulți experți români ca fiind ”stupul viitorului” pentru cei care fac pastoral intens, datorită greutății scăzute și versatilității sale.
Puteți comanda acest produs, folosind aplicația de mai sus pentru a obține configurația dorită, selectând modelul de soclu (fund), numărul de corpuri 3/4, tipul de podișor sau de capac. În raport cu selecția efectuată, aplicația va calcula în mod automat prețul stupului.
Pentru a personaliza stupul dumneavoastră, puteți folosi modulul de personalizare produs și comunica opțiunea pentru:
- tipul de scândurică de zbor (fixa, detașabilă sau rabatabilă);
- modelul de urdiniș (bloc fixat pe soclu sau bloc detașabil având una sau două poziții - de iarnă și de vară);
- varianta de acoperire a podișorului (în întregime cu plasă, în întregime cu placă OSB, parțial cu plasă și parțial cu placă OSB - în raport de 1:1, 1:2 ori 2:1);
- dotarea capacului cu aerisire (fără aerisire, aerisire prin fante laterale sau prin fante poziționate față - spate).
Puteți de asemenea să menționați și alte caracteristici și/sau să încărcați o imagine pentru a ne ajuta să procesăm solicitarea dumneavoastră.
Pentru dimensiuni personalizate sau alte caracteristici specifice stupului pe care doriți să-l comandați, nu ezitați să ne sunați la numărul de telefon 0723125247.
Fișa tehnică